De ce (am iubit) FCRP?

Astăzi s-a pus punctul pe i. Întotdeauna mi-a plăcut expresia asta, mai ales pentru că mă cunosc destoininc cu litera I, pe care probabil că am învăţat-o prima dintre toate literele alfabetului (precis că primele litere pe care le învăţăm a scrie sunt cele ale numelui nostru) şi care e parte din ceea ce consider eu că e "esenţa Ioanei". Trecând peste asta, astăzi s-a pus punctul pe i în ceea ce priveşte educaţia mea în cadrul SNSPA-FCRP. Azi mi-am susţinut teza de licenţă, cu unii dintre cei mai interesanţi -şi deopotrivă intimidanţi- profesori din facultate. Astăzi în faţa uşii comisiei m-a ţinut de mână una dintre cele mai drage prietene, pe care am avut norocul şi binecuvântarea să o găsesc tot la facultate; astăzi am luat un mare şi final 10; astăzi am atins linia de finiş. Astăzi am terminat facultatea. Am 22 de ani. Am toată viaţa înainte. Ce a fost FCRP pentru mine? A fost cel mai bun lucru pe care aş fi putut să îl găsesc, într-un moment în care nu ştiam ce caut.

Toţi cei care am găsit FCRP ca o soluţie pentru viitorul nostru academic am căutat fiecare altceva. Am avut colegi care ştiau precis că vor să lucreze în publicitate. Am avut colegi care ştiau precis că vor să studieze relaţii publice. Am avut colegi care au ales FCRP pentru felurite motive. E ca şi când toţi am dat un mare google search cu termeni diferiţi de căutare, şi toţi am găsit răspunsul 1 din 1, SNSPA-FCRP.

La obiect, ce am iubit la FCRP este abordarea interdisciplinară: mixul de ştiinţe sociale, politice, economice. Mi-a plăcut că am învăţat cum să privim lucrurile din toate unghiurile. Mi-a plăcut că am avut profesori serioşi şi talentaţi. Am apreciat maniera modernă de lucru, materiile interesante şi variate, aspectele practice, instrumentele de lucru. Mi-a plăcut că FCRP nu a făcut din mine "medic" sau "farmacist" sau "inginer" sau "arhitect". Cel mai mult îmi place că, terminând astă facultate, nu am ajuns doar un nume de meserie. Cel mai mult îmi place că FCRP nu "produce" meşteri şi meşteşugari. Terminând facultatea de comunicare, ceea ce simt că am ajuns este un om mai deschis la minte, mai inteligent, mai încrezător, mai iscusit. Am învăţat atât de multe despre lume şi despre lumi. Despre lumea sociologiei, a psihologiei, a filosofiei, despre lumea marketingului, despre lumea publicităţii, despre lumea politologiei, despre lumea relaţiilor publice, despre lumea geopoliticii.

Tot ce mai pot spune este:
mulţumesc!

Mulţumesc, poliţia română

Nu credeam că va veni ziua în care să fiu mulţumită de poliţia română, dar tind să cred că la nivelul infracţiunilor minore, bătăilor stradale şi intervenţiilor spontane pe teritoriu, poliţia română nu stă chiar aşa rău.

Azi un domn o bătea îndelung pe o doamnă în faţa blocului meu, şi am chemat poliţia. A venit în cca 11 minute (între timp, din nefericire, ei plecaseră într-un final) şi m-au sunat din nou să le reconfirm unde era agitaţia, au ridicat (cu mâna goală!) o probă de la faţa locului (ochelarii femeii, probabil sparţi), le-am dat date despre agresor (mi-am amintit bine culoarea cămăşii şi statura!).

Domnii poliţişti care au venit erau clasica pereche, un împământenit al meseriei, grizonat deja, şi un ins mai tânăr, care învăţa meserie, pasămite. Cand mi-au luat datele, am făcut clasica greşeală de a-mi dicta pe litere numele. es ce haş i a u. Domnul a început să scrie ESCE- şi apoi m-a rugat să îl scriu eu, mai bine. Apoi m-au întrebat dacă e un nume nemţesc. Să spunem că la dictare, în clasa a 2-a, domnii nu au luat cele mai mari note.

Despre agresor m-au întrebat pe şleau dacă era "român sau ţigan". Eu am răspuns fâstâcită că era de etnie romă. Se pare că domnii poliţişti nu stau bine cu conceptualizarea distincţiei dintre etnie şi cetăţenie, dar în fine, am trecut şi peste asta. Pentru că adevărul e că nu îmi venea să cred că au venit! Mă aşteptam să facă ei ceva pe cererea mea, pentru că omul de la centrală, când a auzit despre ce fel de agresiune e vorba, a spus "aaaaaa". un fel de , "ah, asta e tot? ce neincitant" şi apoi a adăugat că vor trimite pe cineva. Am crezut că a clasat incidentul drept minor şi mă trimite la plimbare.

Aşa că de asta mulţumesc poliţiei române - că a venit. Prea târziu, ce-i drept (deşi 11 minute cred că nu e deloc aşa rău pentru bucureşti), ridicând probele cu mâna neînmănuşată, ce-i drept (deşi la capitolul ăsta tot drept e şi că nu ştiu nici eu care e procedura), fără să ştie să scrie după dictare, ce-i drept. Dar a venit. Ăsta e primul pas, într-o ţară de nesimţiţi ca a noastră. S-au sinchisit, şi destul de repede.

respiro

Am multe lucruri mult mai interesante de scris, despre DrumCafe, despre BalletArt, si inca doua posturi pe care la aman inca din Turcia, as mai vrea sa scriu despre lucrarea mea de licenta, dar pana una alta mi-a placut asta, de pe site-ul Fmylife.com :)

"Today, my adorable five and a half year old boy told me that when he grows up he's going to be my boyfriend. I thought it was kinda cute until I asked him why. "Because you need one." FML"

sărmana mea inimă.

Din capitolul "orice exces ascunde o lipsă",

iată că am mai găsit nişte elemente care îmi fac minte să stea în loc. Doamne, mare ţi-e grădina, dar trebuia să fie chiar aşa mare? Zău aşa. Iată ce am mai dezgropat de pe vastul internet: blog-ul Avangardei Naţionale Române. Nişte naţionalişti xenofobi fanatici. Care, evident, au susţinut PRM la alegerile europarlamentare. Şi care au şi ei o petiţie online. Ştiţi pentru ce? "Salvaţi Rasa Alba". Sound familiar? O bucăţică din spiritul meu a murit când am citit acest manifest. Neofascismul ăsta nu mai moare şi nu mă lasă să dorm. Manifestul este adresat "to: European Union Parliament, U.S. Congress, Russian Duma, Australian Parliament and to all other white countries parliaments". Am încercat să izolez nişte pasaje grăitoare pentru voi, dar cred că meritaţi să vedeţi textul integral, aşa că ataşez aici linkul. E absolut terifiant, şi, pentru noi, cei cu mintea întreagă, o leacă amuzant.

Dânşii se tem că rasa albă va fi complet ucisă, vor să fie creată o ţară numai a albilor, blamează mobilitatea şi imigraţia, precum şi relaţiile între parteneri care nu au acceaşi culoare a pielii. Pasajul de început este absolut tâmpit, pare scris de un copil de 12 ani, cu nişte referinţe relevante la fructe şi legume şi la rase şi specii. La final roagă lumea să semneze petiţia, chiar dacă sunt de "altă rasă". Adică na, "chiar dacă eşti negru, te rog, sprijină manifestul nostru plin de ură împotriva ta". Interesantă mi se pare şi precizarea că ceea ce se petrece este un genocid!!!! Nu pot să cred în ce lume trăim. Nu pot să cred că sunt oameni a căror gândire nu poate progresa dincolo de nivelul de primate violente, nu pot să cred că sunt oameni care se opun unor lucruri care sunt complet nevătămătoare. Multiculturalismul este unul dintre cele mai fascinante fenomene ale prezentului, iar înţelegerea reciprocă a diferenţelor culturale, etnice, rasiale este lucrul pe care cred că ar trebui să îl căutăm. Nu înţeleg de unde vine ura asta absolut gratuită pentru alteritate. De ce omul se teme de tot ce e diferit? De tot ce nu cunoaşte? De ce nu putem să ne deschidem minţile, măcar o fărâmă?

Ieri mi-a fost ruşine, şi azi încă îmi mai pare rău...

... că sunt cetăţean român. Cetăţean al naţiunii care a ales să îşi trimită ca reperezentanţi în Parlamentul European pe EBA, Gigi Becali şi Vadim Tudor. O piţipoancă proastă fără un program şi o părere, un neam-prost şmecher şi infractor, şi un fanatic bun de legat. Bravo, încă o dată, români! De asemenea, cu căldură, îi salut şi pe cei care nu au mers la vot. Mă bucură atitudinea voastră civică, este bine că fiind indecişi şi nepăsători aţi facilitat alegerea sus-numiţilor.

Praise

"We've come a long, long way together,
Through the hard times and the good.
I have to celebrate you, baby,
I have to praise you like I should."

Ioana, Margareta şi Sabina,

I will hunt you down for a portrait!
Mulţumesc prietenilor mei pentru aceşti trei ani.

Turkiye on my mind...

Astăzi vreau doar să spun atât:
Dintre toate ţările pe care le-am văzut şi trăit, Turcia este singura care îmi dă acelaşi sentiment când sunt acolo, ca atunci când urmăresc filmuleţul ei de promovare turistică. Cred că ştiţi despre ce vorbesc. Emoţiile acelea pe care le resimţim când vedem, spre exemplu, spotul "Romania - Simply Surprising", care mie îmi face plăcere, dar care mă desumflă pentru că ştiu că în realitate, fiind în ţara mea, nu o văd aşa frumos cum o văd în clipul ăla. Furnicăturile pe şirea spinării, emoţiile, sentimentul că ceva e magic, şi frumos până peste poate - pentru mine, în ce priveşte Turcia, senzaţiile astea nu sunt doar în clipuleţe. Sunt reale. Turica este pentru mine cel mai magic loc, pe care l-am străbătut în copilărie şi la tinereţe, unde am văzut cele mai diverse şi uluitoare lucruri. Unde m-aş întoarce oricând. Şi Turcia mi-ar spune "Welcome Home", cum scrie şi în clip. Clipuleţul ăsta pe care l-am văzut azi postat pe facebook de amicul meu Huseyin mi-a reamintit. Şi astăzi mi-e dor de tot ce am trăit în Turcia.